Stare de fericire

•29 Septembrie 2013 • Lasă un comentariu

558776_464776993567854_70122215_n

Trecuseră toate clipele de tristețe. Se apropie momentul cel magic. Se așezase peste frumusețea amintirilor un praf de iubire nevăzută. Uneori, când mă priveai subtil, aveam impresia că și tu ai aceleași sentimente. Mi-aș fi vândut cu nepăsare sufletul pentru o singura privire de a ta.

    Simt cum dezastrul emoțional se îmbină asemeni unui miracol fugitiv ce-mi curăță prăpăstiile din suflet și îmi încălzește chiar și ultimele iluzii. Au pierit stările de tristețe, disperare și neliniște. În locul lor a luat naștere o stare efermeră de fericire lină ce se așterne peste cioburile de vise sfărâmate.

Mă crezi că aș dori să-ti spun că pășesc desculță prin zăpadă și nu simt frigul ce mi-a amorțit trupul?

    Dezlănțuire plăcută în locul unde am ajuns de atâtea ori și nu-mi șterg lacrimile de pe obraji ce-mi arată din nou starea de fericire. Timpul ne ajuta să reflectam la dorințele noastre, ne acoperă rănile făcute și tot el ne explică îndoielile, așteptările și toate greșelile făcute. O fărâmă de viață deja s-a scurs, o parte din dragoste rămâne pe veci, să nu uităm că nu trăim un vis și cu întreaga existență vom inventa, modela, vom reuși să învingem teama astfel incât îți voi transmite fantezia mea reală.

    O să ne întoarcem peste ani în trecut și o să privim cu ochii împânziți de riduri și nostalgii ce au doborât durerile pământești și o să simțim că iubirea nu a pierit ci doar a luat o altă formă nedefinită azi.

N-are sens să ne gândim ce vom face mâine când noi n-avem nici o urma de regret desprinsă din ziua de ieri. Reflecții disperate se arată în zare, lipsite de realitate, desprinse din labirintul minții luminate ce nu încetează a crede că nu se pot opri simțirile interioare.

    Am nevoie acum de tine să-mi spui cuvinte simple, să-mi simți ritmul accelerat al dorințelor răbdătoare, să faci dintr-o clipă eternitate și să fie cu adevarat realitate.

     Să-ți exprim starea de fericire? 

 Mi-e aproape imposibil să-ți spun prin cuvinte, deși ele mă ajutau mereu însă azi m-au părăsit, în schimbul lor sunt simțirile care mă leapădă de orice urmă de melancolie, am uitat până și acel drum întunecat cu atâtea plânsete, griji, neîmpliniri, dorindu-mi să-mi măresc orizonul în ce privește calea cunoașterii spre tine. Deși nu observi, interiorul meu acceptă orice provocare din partea ta.

    Ai crede că-s nebună dacă îți spun că visez cu ochii deschisi și te simt lângă mine?!

Îmi vine să râd, să plang, să îmbin zâmbetul cu lacrima, iubirea cu indiferența,  spunându-ți ca mi-e dor de tine.

    Până și muzica pe care o ascult îmi transmite aceeași stare de euforie deplină încât orice lucru pe care-l fac mă duce cu gândul la tine. Fără să bănuiești, ți-am analizat fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare respirație încercând să întipăresc câte mai multe clipe astfel încât totul să fie o reverie continuă.

Am în suflet o mulțime de amintiri frumoase pe care nu mă satur să le retrăiesc imaginându-mi că sunt din nou acolo.

    Azi iubesc până și teama de a te pierde pentru că simt că vei ramane aici, azi și pentru totdeauna.

Anunțuri

Sentimente, vise, dorinţe…

•13 Mai 2010 • Lasă un comentariu

Mi-ai luat zâmbetul în palme…

Ai spus c-ai să fii ca altădată.

O scena de gelozie cunoscută şi totuşi neobişnuită,

Mi-e greu să descriu priviri ciudate,

Sfâşiate de timp şi înecate-n lacrimi.

Azi resimt regrete şi privesc plecând,

Amintiri ce înca nu s-au pierdut

Sentimente ce încă zac în noi…

O uşoară adiere de vânt şi plâng,

Sperând că nu-i totul pierdut….

Speranţe ce se nasc din vise minunate,

Iubirea ce se zbate în iluzii împrăştiate.

Suferinţe ce încă nu s-au uitat…mai degrabă,

S-au pierdut prin cuvinte nebănuite…

Şi iar TE VREAU.

Credeam că eşti aici, dar eşti departe,

Iubeam tot ce tu dispreţuiai şi de mine uitam,

Simţeam nevoia să rad, să plâng, să meditez…

Dar m-am pierdut şi am renăscut într-o altă lume!!

Strigam şi tu nu mă auzeai…

Mi-e dor… mi-e dor de trupul tău, deşi nu l-am avut!

Ţi-e dor…ţi-e dor de sărutul meu măreţ!!

Trupurile noastre tremurau când încercau a se apropia,

Aveam aceleaşi simţiri, aceleaşi dorinţe

Încercam din răsputeri să mă stăpanesc însa nu reuşeam.

Sunt mai presus de mine sentimentele, dorinţele, visele ce nu vor fi uitate niciodată!!!

Aş fi vrut să mă las purtată de gânduri, iubire, dorinţe…

Ce-i cu mine?! Ce însemni pentru mine?!

E doar un joc sau e iubire?!

E un vis sau chiar realitate?!

Tot ce ştiu e că azi un sărut m-a vindecat,

Priviri nebănuite, cuvinte nerostite, sentimente ascunse, secunde neterminate…

O iubire imposibilă între noi se naşte.

Prefer să simt doar iubirea decât să mă pierd în vise neîmplinite!!

Singurul adevar

•13 Mai 2010 • Lasă un comentariu

Văd lumea prin clepsidre spulberate….

Iar noi, oamenii nu facem nimic pentru a încerca să evadăm din acestă realitate.

Cu totii credem că trăim in Paradis, dar ne dam seama că trăim într-o închisoare fără cale de ieşire.

Moartea ar fi o soluţie, însa nu suntem capabili să creem din acest Paradis un Iad nebănuit!!
Timpul se scurge iar noi ne gaândim absurd la ideea de nefiinţa şi încercam să fim visatori într-o lume imaginară.

Totul pare sumbru, chiar şi zâmbetele oamenilor care trec pe stradă şi observ cum gândurile oamenilor sunt departe de această realitate.

Feţe triste, posomorâte, fără nici un chef de viată, privesc în depărtare reuşind în vis să meargă mai departe, doar în vis nu şi în realitate.

Încerc să par fericită alături de persoanele care mă fac să zâmbesc, uit pentru un moment ce înseamnă tristeţea interioară. Ma bucur ca există acei oameni care încearca să pară oameni cinstiţi şi nu sunt!!!

Încerc în zadar să descifrez tainele sufletului, în noi zace o nelinişte şi doare.

Viata ne-a pus de cele mai multe ori la teste, a pus la îndoială sentimentele, dorinţele, visele noastre. Mă doare să privesc în jur şi să observ cum naivitatea pune stăpanire pe suflet şi lumea face din mine ce vrea. Timpul a trecut, nu mai am nimic de pierdut, am pierdut tot şi am caştigat doar speranţa că mâine mă voi trezi şi voi fi aşa cum mi-am dorit deşi aş fi vrut să se întample asta de ceva timp….

Amintiri ce rămân vii în mintea noastră

•22 Aprilie 2010 • Lasă un comentariu

„Mi-e greu şi cu, şi fără…”

Am să-ţi răspund în versuri scrise:
Îmi apari mereu în vis, spunându-mi şoapte
Mi-e greu să trăiesc în clipe suspendate,
Şi viaţa să ţi-o dăruiesc.
Respirând mereu cu aceeaşi teamă,
Speranţe ce nu se pierd nicicând visez,
Aştept să treacă ziua de azi…
Ca să uit tot ce a fost ieri.
Răscolind din nou în amintiri,
Să simt gustul acelui sărut mareţ.
Cu regret să-ţi mărturisesc
Că mi-e greu…şi încă sper
Să iubesc tot ce am avut ieri.
Fericirea de-o priveşti, de-o găseşti
Prin lungi cărări din luminate zări…
Crezând că râzi, te alung şi te dispreţuiesc
Te iubesc şi sper sa inţelegi
Tot ce avem şi nu preţuieşti.
Bucuria ce-n suflet pătrunde,
Un cadou preţios mi-ai dăruit,
Şi, iată suspin de dorul tău nemărginit,
Iubite, ai vrea in braţe să mă strângi?!?!
Să-mi spui că mă iubeşti şi sufletul mă doare,
Şi visul să-l traiesc în realitate.
Cu tine să paşesc…
În clipe suspendate.

Era prea târziu să mai apari în vis,
Un vis ce putea dura o veşnicie
Dar noi suntem simpli trecători
Într-o viată fără spectatori.

O altă amintire

•22 Aprilie 2010 • Lasă un comentariu


Mergea spre paradis încet…încet,
Asculta vocile spectatorilor,
Şi ale dorinţei ce-n ea se zbate
A plâns şi a iubit aşa cum se poate,
A simţit cum în inimă pătrunde,
Un dor nemărginit şi iar o doare.
A privit sfarşitul cu ochii închişi şi cu sudoare
Ii şoptea c-a sosit timpul şi simţirile au pierit,
O iluzie ce uşor se stinge, durerea ce înca o simte,
Se uita în gol şi simţea cum o atinge
O altă amintire tristă lăsată de-o veche iubire.

Pentru cine??!

•9 Aprilie 2010 • Lasă un comentariu

Şi alergăm de ici-colo pentru o viaţă mai frumoasă,
Încercăm să fim Cineva, să privim dincolo de cuvinte,
Dar lăsăm în urmă doar răni ce încă dor, suflete ce se zbat
Un vis prea mult jucat de oamenii…fără prejudecăţi.
Mamă, unde eşti?! Să vezi ce-am ajuns după urma lor,
Nemuritori sunt şi azi şi vor ramane in amintirea noastră.
Tată, de ce pleci?! Rămâi aici cu noi, cine o să ne înveţe iar?!
Războinici şi viteji au fost cândva, acum ţara e facută praf.
Frate, pentru cine lupţi?! Pentru ei, strămoşii noştri.
Ce şi-au dat viaţa pentru un popor ingrat.

E neant…

•29 Martie 2010 • Lasă un comentariu

Mii de clipe ce se frâng
Necuvintele ce-n mine zac
Cântece ce-aş vrea să cânt
Aripi ce încă se zbat
Oameni ce se nasc
Iubiri ce apar şi dispar
Îndoieli ce-n gând îmi apar
Legături ce-n suflet rămân.

 
Undeva, în est...

"Dumnezeu nu poate face dreptate, El insusi fiind dreptatea si credinta vesnica. Dreptatea pe pamant este privilegiul puterii"

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.